Evaluatorul de competenţe profesionale este un specialist cu experienţă recentă de muncă şi/sau de coordonare în ocupaţiile pentru care este desemnat de un centru de evaluare, să efectuez evaluări.
Evaluatorul explică şi detaliază candidatului, la cerere, conţinutul şi prevederile standardului ocupaţional ajutându-l să-şi evalueze propria performanţă profesională în raport cu acesta şi să decidă intrarea voluntară în procesul de evaluare.
El răspunde de punerea în aplicare a întregului proces de evaluare, stabilind împreună cu candidatul programul şi metodele de evaluare, înregistrând apoi rezultatele evaluării.
Toate activităţile descrise mai sus pot fi îndeplinite cu succes doar de specialiştii care au certificate următoarele unităţi de competenţă: ”Planificarea şi organizarea evaluării”, ”Înregistrarea şi raportarea rezultatelor evaluării”, Efectuarea evaluării”, ”Analizarea informaţiilor şi luarea deciziei privind competenţa” din prezentul standard.
Competenţele descrise de celelalte trei unităţi de competenţă (”Elaborarea instrumentelor de
evaluare”, ”Verificarea internă a proceselor de evaluare”, ”Verificarea externă a proceselor de evaluare”) sunt opţionale.
Evaluatorii care doresc să participe la elaborarea de instrumente vor avea certificată şi unitatea
„Elaborarea instrumentelor de evaluare”. Evaluatorul de competenţe care are certificată şi competenţa de verificare internă poate coordona, monitoriza şi evalua activitatea altor evaluatorilor din acelaşi centru/domeniu de activitate.
Dacă un evaluator are certificată şi unitatea de verificare externă a procesului de evaluare, el poate verifica si performanţele altor centre de evaluare din acelaşi domeniu.
- Planificarea şi organizarea evaluării
- Înregistrarea şi raportarea rezultatelor evaluării
- Efectuarea evaluării
- Elaborarea intrumentelor de evaluare
- Analizarea informaţiilor şi luarea deciziei privind
competenţa - Verificarea internă a proceselor de evaluare
- Verificarea externă a proceselor de evaluare
- Copie carte de identitate / buletin
- Copie certificat de nastere
- Copie certificat de casatorie (necesar doar in cazul schimbarii numelui in urma casatoriei)
- Copie act de studii
55 Numar persoane formate |
3 Numar cursuri organizate |
90 Total ore de curs |
IN CURAND
Pentru a obtine competentele asociate acestui curs de formare profesionala, centrul nostru de formare profesionala va ofera cel mai complet pachet de curs, ce va acoperi toate elementele prevazute de standardele ocupationale in vigoare.
Toate programele de formare organizate in cadrul centrului nostru combina o abordare teoretica cu una practica, pentru a asigura obtinerea cunostintelor si abilitatilor necesare pentru a activa in domeniu. Cursantii vor avea parte de o pregatire de inalta calitate ce le va permite odata cu finalizarea cursului sa ocupe un loc de munca conform cu calificarea obtinuta sau sa isi deschida propria afacere in domeniu.
Formatorii ce sustin acest curs sunt profesionisti in domeniu, specialisti cu un complex de cunostinte teoretice si o bogata experienta practica. Finalizarea acestui curs de calificare se va efectua pe baza unui examen, atat scris cat si practic, care va testa competentele cursantilor. In urma examenului, cursantii vor primi un certificat de calificare/absolvire emis de catre Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei, prin Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC), recunoscut pe teritoriul Romaniei si al Uniunii Europene.