Ocupaţia de măcelar se referă la activităţile de preluare şi pregătire a animalelor pentru sacrificare, suprimare a vieţii animalelor, prelucrare iniţială şi finală a carcaselor de carne, ambalare, etichetare transport şi depozitare a produselor şi valorificare componente provenite de la ungulate domestice (animale din speciile bovină, porcină, ovină şi caprină, cabaline), păsări de curte, lagomorfe (iepuri), vânat salbatic, a căror carne este destinată consumului uman.
Activitatea se desfăşoară în unităţi specializate şi autorizate sanitar veterinar – abatoare.
După gradul de dotare tehnică şi capacitate, unităţile pot fi tip complex industrial cu profil larg de tăiere animale şi industrializare, abatoare specializate numai pentru tăiere animale, conservare carne şi industrializare limitată sau pot fi abatoare mici care de regulă sunt unităţi cu dotare simplă şi capacitate limitată.
Conform nivelului 2 de responsabilitate, măcelarul realizează corect operaţiile, prin cunoaşterea şi respectarea metodelor şi procedurilor de lucru, anatomiei şi fiziologiei animalelor, normelor de protecţie şi bunăstarea animalelor, tehnologiei, destinaţiei cărnurilor, organelor şi subproduselor ce rezultă din tăiere, etc.
Însuşirea competenţelor necesare ocupaţiilor din industria alimentară, au ca rezultat aplicarea eficientă şi responsabilă a normelor de securitate şi sănătate în muncă şi protecţia mediului, pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de securitate maximă, precum şi realizarea la termen a lucrărilor repartizate prin organizarea corectă a activităţilor proprii.
Igiena şi siguranţa alimentară au o importanţă deosebită în activitatea măcelarului, o atenţie permanentă acordându-se igienei produselor, a locului de muncă, igienei individuale şi a echipamentului de lucru, pe toată durata şi în toate etapele procesului tehnologic în vederea realizării produselor sigure şi de bună calitate.
- Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă
- Aplicarea normelor de protecţia mediului
- Organizarea activităţii proprii
- Aplicarea normelor de igienă şi de siguranţa alimentelor
- Întocmirea documentelor specifice
- Preluarea animalelor pentru sacrificare
- Pregătirea animalelor pentru sacrificare
- Suprimarea vieţii animalelor – prelucrarea iniţială
- Prelucrarea finală a carcaselor de carne
- Ambalarea şi etichetarea cărnii şi subproduselor de abator
- Transportul şi depozitarea cărnii şi subproduselor de abator
- Valorificarea altor componente rezultate din prelucrarea finală
- Copie carte de identitate / buletin
- Copie certificat de nastere
- Copie certificat de casatorie (necesar doar in cazul schimbarii numelui in urma casatoriei)
- Copie act de studii
498 Numar persoane formate |
28 Numar cursuri organizate |
360 Total ore de curs |
Pentru a obtine competentele asociate acestui curs de formare profesionala, centrul nostru de formare profesionala va ofera cel mai complet pachet de curs, ce va acoperi toate elementele prevazute de standardele ocupationale in vigoare.
Toate programele de formare organizate in cadrul centrului nostru combina o abordare teoretica cu una practica, pentru a asigura obtinerea cunostintelor si abilitatilor necesare pentru a activa in domeniu. Cursantii vor avea parte de o pregatire de inalta calitate ce le va permite odata cu finalizarea cursului sa ocupe un loc de munca conform cu calificarea obtinuta sau sa isi deschida propria afacere in domeniu.
Formatorii ce sustin acest curs sunt profesionisti in domeniu, specialisti cu un complex de cunostinte teoretice si o bogata experienta practica. Finalizarea acestui curs de calificare se va efectua pe baza unui examen, atat scris cat si practic, care va testa competentele cursantilor. In urma examenului, cursantii vor primi un certificat de calificare/absolvire emis de catre Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei, prin Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC), recunoscut pe teritoriul Romaniei si al Uniunii Europene.